Credem, iubim și ne bucurăm în Domnul!

                                         1 Petru 1:5-9

            „Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!

           În ea voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări,

            pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Cristos,  pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El, fără să-L vedeți, și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită,  pentru că veți dobândi, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre.”

           Credința, iubirea și bucuria în Duhul Sfânt sunt calea pe care un credincios, chiar dacă se întâmplă să se poticnească și să cadă, el se ridică și, cu strigăte de biruință, înaintează spre ținta finală: cerul lui Dumnezeu.

            Drumul pe care am pornit împreună nu ne duce spre o stațiune unde să ne petrecem concediul, ci este calea care ne duce spre veșnicie. Acolo este adevărata noastră casă veșnică, pentru care nici un guvern nu ne poate impozita.

            Aceasta este Calea pe care un creștin adevărat, (o mireasă care-și iubește Mirele), un credincios care a gustat din bunătățile cerului, merge fără să se abată la stânga sau la dreapta: cu credință, iubire de Dumnezeu și cu bucurie în Duhul Sfânt!

           Omenește este greu de înaintat când treci prin multe și felurite încercări, așa cum spune Petru în versetul 6b: „măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări.”

          Cine nu a trecut prin încercări? Cine nu a trecut prin greutăți, prin suferințe, întristări? Toate acestea, și multe altele ca ele, sunt presărate in călătoria noastră.

            Însuși Domnul Isus ne-a spus: „În lume veți avea necazuri…”

         Dar atunci când te întorci și privești țintă spre Căpetenia și Desăvârșirea credinței, adică spre Domnul Isus Cristos, poți să înaintezi indiferent de feluritele piedici întâlnite pe drumul spre desăvârșire.

       Mica, omul lui Dumnezeu, ne dă un exemplu de înaintare cu îndârjire pe Calea Domnului, în capitolul 7:7-8: „Eu, zice Mica îndemnându-ne să facem și noi același lucru: voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele; Dumnezeul meu mă va asculta... 8: „…chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși, chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea!” În felul acesta merg spre ținta finală.

            Cum trebuie să înaintăm pe Calea către cer? Cu credință, cu iubire și cu bucurie!

         Dacă trecem cu credință, chiar și prin ape sau prin foc, acestea nu ne vor răpune, pentru că Domnul este cu noi, așa cum ne promite în Isaia 43:2: „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde și flacăra nu te va aprinde.”

          Așadar prieten drag, alege să-ți pui nădejdea în Dumnezeu în orice împrejurare a vieții tale și oricare vor fi piedicile întâlnite în cale, ridică-te și înaintează prin credință, pentru că Domnul este cu tine.

            Habacuc ne învață lecția credinței: Chiar dacă smochinul nu va înflori, chiar dacă vița nu va mai da rod și dacă pământul se va usca, să nu uiți să te bucuri întotdeauna în Domnul, care nu te va lăsa cu nici un chip.

         În El nu există nici măcar umbră de schimbare: ce promite Dumnezeu, face, împlinește. El a rămas Același Dumnezeu plin de îndurare, milos, iertător. De aceea ne încredem în El, Îl iubim și ne bucurăm în nădejde…

            Dumnezeu se proslăvește în viețile noastre atunci când trecem prin încercări.

            Dumnezeu Și-a proslăvit Numele în cei trei tineri din valea Dura, care s-au încrezut în Dumnezeu și au răspuns amenințărilor împăratului, în fața cuptorului încins de șapte ori mai tare: „Domnul ne va scăpa din mâna ta împărate!” Și chiar dacă nu ne va scăpa, noi nu ne închinăm omului, ci ne închinăm Domnului! Daniel 3:17b, 18.

            Petru vorbeşte despre moartea Domnului Isus pentru răscumpărarea noastră din felul deșert de viețuire. El a scris în Epistola sa despre crucea grea a Domnului Isus şi ni-L dă ca model de purtare în suferinţă, așa cum ne spune și Isaia în capitolul 53: „El nu a deschis gura ca o oaie pe care o duci la tăiere…”. Fiul lui Dumnezeu întrupat a răbdat suferința în locul nostru.

            Apostolul scrie, de asemenea, despre învierea Domnului Isus şi despre însemnătatea învierii Lui pentru noi. El nu vorbeşte despre Domnul doar ca despre Mesia, Unsul lui Dumnezeu, Trimisul lui Dumnezeu pe pământ, ci mai mult vorbește despre Isus Mântuitorul, Isus Salvatorul sufletelor noastre, care este cu noi în toate zilele până la sfârșitul veacului.

        De aceea nădejdea noastră este vie, fiindcă se bazează pe învierea din morți a Domnului Isus, așa cum ne spune 1Petru în 1:3: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Cristos din morți, la o nădejde vie.”

          Numai datorită învierii Sale, creştinii autentici au făgăduită o moştenire cerească nepieritoare, care nu se poate veşteji, în versetul 4, unde Dumnezeu ne-a chemat prin Fiul Său: „la o moștenire nestricăcioasă și neîntinată și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru noi.”

            Lucrul acesta înseamnă faptul că atunci când credincioșii trec prin felurite greutăţi, ei se pot bucura, cu gândul la lucrurile minunate care îi aşteaptă la finalul alergării.

            Acesta este secretul bucuriei unui credincios.

          Cum ar arăta viaţa noastră fără această speranţă şi fără a ști că făgăduințele Domnului sunt Da și Amin pentru oricare credincios? Am umbla toată ziua cu amărăciune în suflet, cu viețile răvășite de atâtea probleme și îngrijorări.

          Dar având credință în Dumnezeu și în făgăduințele Sale, putem să înaintăm pe Cale cu bucurie în suflet, iubindu-L pe Domnul Isus Cristos din toată inima….

          În Epistola aceasta Petru se adresează tuturor celor care suferă într-un fel sau altul din pricina credinţei lor în Domnul Isus, ca Mântuitor. Aici se face distincția între oameni și oameni, între credincioși și credincioși.

          Sunt oameni în lume pe care îi întrebi de credința lor în Cristos Isus și răspund: da, cred, însă nu Îl primesc în viața lor ca Mântuitor și Domn.

De aceea, mânat de Duhul Sfânt, Petru a găsit că este potrivit să îndrepte gândurile credincioșilor către Isus Cristos, care dă viață din belșug.

         Oricine se îndrăgostește de Domnul, se încrede în El și Îl primește ca Mântuitor, are bucurie și o nădejde care nu înșală.

           Așadar, prieten drag, crede în Isus ca Domn, iubește-L cu toată inima și bucură-te de mântuirea Lui.